NE-AM MUTAT LA ADRESA:   BDBNEWS.RO

Știri locale | Bârlad | Sursa ta zilnică de știri! - BDB NEWS

2 iunie 2009

Cea mai rapidă cameră de filmat din lume, inventată de români, prezentată la TIFF - VIDEO

Cea mai rapidă cameră de filmat digitală din lume, Phantom V12, utilizată la realizarea documentarului "Time Warp", difuzat de Discovery Channel, va fi prezentată anul acesta, în premieră, pe 5 şi 6 iunie, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Pe 5 şi 6 iunie, de la ora 11.30, participaţii la TIFF vor putea să descopere cum arată în slow-motion spargerea unui balon de săpun gigant sau a unui balon plin cu apă aruncat pe faţa cuiva. Demonstraţiile live vor fi realizate, în premieră în România, în curtea Muzeului de Artă din Cluj.

Vineri, 5 iunie, va avea loc o demonstraţie preliminară, iar pe 6 iunie vor fi recreate scene din documentarul "Time Warp", chiar la faţa locului, utilizând două camere Phantom simultan. Protagonistul filmărilor va clujeanul Andrei Palatkas, care a câştigat un concurs Discovery Channel realizând pe cont propriu un scurt film asemănător cu cele prezentate în documentar.

"Time Warp" este un program Discovery Channel în care un profesor de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) foloseşte camera Phantom pentru a reda în slow motion fenomene pe care oamenii nu le pot percepe cu ochiul liber, deoarece se desfăşoară prea rapid. Cu ajutorul camerei Phantom, imaginile sunt capturate şi apoi redate cu încetinitorul, astfel încât o serie de fenomene aparent banale devin de-a dreptul spectaculoase.

Românca din avionul dispărut deasupra Atlanticului are 33 de ani şi este din Buzău

Românca aflată în avionul dispărut de pe radare când se afla deasupra Atlanticului a fost identificată. Consulatul român din Paris a spus că este vorba de Violeta Băjenaru Declerk, de 33 de ani, din Buzău.

Românca trăia la Paris, lucra la Ecole Superieure du Bois, unde era directorul departamentului de Relaţii Internaţionale.

Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe a afirmat că MAE are cunoştinţă că o persoană de naţionalitate română se afla la bordul avionului dispărut.

"În momentul în care aflăm de existenţa unui cetăţean dispărut sau decedat anunţăm familia prin intermediul Ministerului de Interne. Încă de aseară am anunţat familia persoanei, dar nu pot să vă confirm numele ei, aceste date fiind confidenţiale", a spus purtătorul de cuvânt al MAE.

"Până când nu vom primi acceptul familiei, nu vom da aceste date oficiale", a mai spus Şerbănescu.

În ceea ce priveşte o eventuală repatriere a trupului femeii, în cazul în care aceasta a decedat, Alin Şerbănescu a afirmat că procedurile de repatriere se declanşează la cererea familiei.

Pe aeroportul din Rio, un responsabil din celula de criză a citit lista cu naţionalităţile pasagerilor.

Autorităţile braziliene nu dau detalii despre echipaj. Din datele furnizate de pasageri la îmbarcare, a fost alcătuită următoarea listă de naţionalităţi a pasagerilor: 61 francezi, 58 brazilieni, 26 germani, nouă chinezi, nouă italieni, şase elveţieni, cinci britanici, cinci libanezi, patru unguri, trei irlandezi, trei norvegieni, trei slovaci, doi marocani, doi polonezi, doi spanioli, doi americani, un argentinian, un austriac, un belgian, un canadian, un croat, un danez, un olandez, un eston, o persoană din Gambia, un islandez, un filipinez, un român, un rus, un sud-african, un elveţian, un turc.

Compania Air France a transmis condoleanţe familiilor tuturor pasagerilor.

Zona în care a dispărut avionul a fost identificată

Avionul Airbus al Air France cu 228 de persoane la bord a dispărut de pe ecranele radarelor în Brazilia, luni la 06.00 GMT (09.00, ora României). Ipoteza "cea mai probabilă" este că avionul Air France "a fost lovit de fulger", potrivit lui François Brousse, director de comunicare al companiei franceze.

"Exista o zonă de turbulenţe tropicale puternice. Aparatele de acest gen sunt concepute să facă faţă acestor cirsumstanţe, dar probabil că a existat o acumulare de factori", declarase mai devreme ministrul francez al ecologiei şi energiei Jean-Louis Borloo.

Avionul A330 ar fi trebuit să aterizeze la 11.10 (12.10, ora României) pe aeroportul parizian Roissy şi are la bord 216 pasageri şi 12 membri ai echipajului.

Air France a anunţat într-un comunicat că la ora 02.14 GMT a fost trimis automat un mesaj, care anunţa o pană de circuit electric.

News Alert: Posibilă epavă a avionului, observată în Atlantic

La Stampa scrie că echipajul unui cargou sub pavilion francez a zărit posibile resturi ale avionulului plutind pe Oceanul Atlantic, în zona în care se presupune că s-a prăbuşit avionul Air France, dispărut ieri de pe radare.

Cargoul franţuzesc se afla în largul coastei Senegalului în momentul în care a zărit posibilele resturi. Ulterior, guvernul senegalez a confirmat că o epavă a fost găsită in acea zonă.

În aceeaşi zonă, un pilot al liniei aeriene braziliene Tam a spus că a văzut la ora accidentului lumini portocalii deasupra oceanului, ce se asemănau cu nişte rămăşiţe cuprinse de foc.