NE-AM MUTAT LA ADRESA:   BDBNEWS.RO

Știri locale | Bârlad | Sursa ta zilnică de știri! - BDB NEWS

29 martie 2010

Guvernul rus ar putea fi responsabil pentru atentatele de la Moscova, apreciază Stratfor

Teroriştii sunt de vină, declamă Kremlinul. Dar dacă nu e aşa?Imediat după exploziile de la metrou, Kremlinul s-a grăbit să-i învinovăţească pe ceceni. Agenţia Stratfor subliniază că şi Putin şi compania au fi avut motive să o facă. E un pretext bun pentru a-i înnăbuşi pe islamiştii din Caucazul de Nord înainte de Olimpiada de iarnă de la Soci. O altă ipoteză ar fi că atacurile au fost înscenate de opoziţie ca să-l delegitimeze pe Putin.

Extremiştii musulmani reprezintă prima alegere a Moscovei privind autorii acestor atacuri, pe de o parte, insurgenţii din Cecenia şi din alte state din Caucaz aflându-se în spatele a nenumărate atacuri comise în ultimii zeci de ani în capitala rusă, iar pe de altă parte, militanţii islamişti atacând de obicei primăvara sau vara, eventual în urma unor raiduri ale forţelor armate şi serviciilor de securitate ruse în această zonă.
Subliniind că situaţia din Rusia este tensionată politic, economic şi social, în contextul unor "lupte între clanurile de la Kremlin", al unei contracţii economice importante din cauza crizei globale, al şomajului şi inflaţiei, agenţia citează surse potrivit cărora "există două grupări care ar beneficia, în afară de musulmanii ruşi, de aceste atacuri", precizând că nu deţine dovezi pentru niciuna dintre aceste două ipoteze.
O primă ipoteză ar fi că atacurile ar putea fi orchestrate de "orice grupare care doreşte să îl umilească pe premierul Vladimir Putin", agenţia citând "opoziţia, comuniştii sau grupul adjunctului şefului de personal din cadrul Kremlinului, Vladislav Surkov, un apropiat al preşedintelui Dmitri Medvedev", admiţând, totuşi că aceasta este o "ipoteză extinsă". Recentele proteste antiguvernamentale au accentuat tensiunile la Moscova, aducând avantaje pentru partidele de opoziţie şi comunişti, subliniază STRATFOR.
"Aceste grupări sunt foarte interesate să dovedească faptul că (Vladimir) Putin şi Guvernul rus nu asigură siguranţa populaţiei ruse şi tolerează atacurile teroriste", afirmă STRATFOR. Potrivit unor surse de la Moscova,acestea ar putea avea legătură cu amplificarea unor tensiuni între Surkov,care l-ar putea determina pe Medvedev să candideze, peste doi ani, laurmătoarele alegeri, şi Putin.
O altă posibilitate, în pofida faptului că agenţia o consideră "îndepărtată", este ca "Putin sau persoane din domeniul securităţii ruse să se afle în spatele atacurilor", care s-ar folosi de această scuză, având în vedere ipoteza lansată a islamiştilor, pentru a-i "zdrobi" pe musulmanii din Caucaz, o dată cu apropierea Jocurilor Olimpice din 2014, de la Soci. "O asemenea mişcare ar îndepărta, de asemenea, atenţia de la Guvenul Putin, criticat în prezent pentru gestionarea crizei economice", mai afirmă agenţia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

BunaDimineataBarlad militeaza pentru exprimarea civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.