NE-AM MUTAT LA ADRESA:   BDBNEWS.RO

Știri locale | Bârlad | Sursa ta zilnică de știri! - BDB NEWS

23 iulie 2009

ASTAZI SE LANSEAZA OFICIAL CANALUL :DIGI SPORT: (frecventa 126.25)

RCS & RDS, liderul serviciilor de televiziune prin cablu si satelit din Romania, ofera telespectatorilor din Romania o noua televiziune sportiva: Digi Sport. Noul canal de televiziune va fi lansat in data de 23 iulie a.c. prin difuzarea in direct si in exclusivitate a meciului retur de calificare in Europa League, Ujpest Budapesta - Steaua Bucuresti.
Meciul dintre Ujpest si Steaua va fi precedat, incepand de la ora 18:30, de emisiunea inaugurala a postului, care il va avea ca invitat special pe domnul Cristian Topescu, alaturi de alte personalitati din lumea sportului romanesc.

„Lansarea postului Digi Sport face parte din strategia companiei noastre de a oferi abonatilor nostri calitate si varietate in cadrul celui mai complet dar si celui mai accesibil pachet de servicii de telecomunicatii din Romania, un pachet pentru intreaga familie.
Canalul Digi Sport se va adresa publicului iubitor de sport oferindu-i posibilitatea de a urmari cele mai interesante campionate de fotbal din Europa, dar si o serie de alte competitii majore din alte sporturi. Cu toate ca nu vor lipsi emisiunile de analiza si comentarii pe marginea multiplelor competitii transmise, conceptul Digi Sport se bazeaza pe cat mai multe transmisii, cu sportivi, campioni in intrecere directa, si cu o oferta pentru toti iubitorii de sport, nu numai pentru cei pasionati de fotbal.” a declarat Directorul General al RCS & RDS, dl. Alexandru Oprea.

Noua platforma TV de sport a RCS & RDS va oferi pasionatilor de sport cele mai puternice competitii sportive nationale si internationale. Pana acum Digi Sport a achizitionat drepturi de difuzare exclusiva si pentru transmisiuni directe, pentru urmatoarele competitii:

Liga 1 - meciuri ale Ligii I de fotbal din Romania (2009 – 2012)

Primera Division

• campionatul spaniol de fotbal, in exclusivitate, in perioada 2009 – 2012
• transmisiunile in direct a cate 5 meciuri din fiecare etapa
• emisiuni care vor cuprinde rezumate ale tuturor meciurilor din campionatul spaniol
• emisiuni de stiri cu cele mai noi informatii si rezultate din Primera Division


Premier League – meciuri din fiecare etapa a campionatului englez (2009 – 2010)

Bundesliga - meciuri din fiecare etapa a campionatului german (2009 – 2010)

Motociclism: Moto GP

• Moto GP, in exclusivitate, in perioada 2009 - 2012
• transmisiuni in direct ale sedintelor de antrenament, ale calificarilor si curselor din Moto GP (clasele Moto GP, 125 cc, 250 cc)

Handbal: campionatele nationale de handbal

• transmisiuni in exclusivitate ale meciurilor din campionatul national de handbal: Liga Nationala feminina si Liga Nationala masculina, precum si meciurile de acasa ale nationalelor

Baschet: NBA - transmisiuni in direct din Statele Unite, saptamanal, joi si duminica

Tenis: transmisiuni directe din circuitul masculin ATP World Tour

Digi Sport va transmite si alte competitii si evenimente sportive de interes.

Telespectatorii Digi Sport vor mai putea viziona avanpremierele etapelor si rezumatele tuturor competitiilor din Premier League si Bundesliga, precum si o sinteza a celor mai importante partide din campionatele de tenis in cadrul emisiunii saptamanale ATP Magazin.

Strategia Digi Sport va fi orientata spre continuarea achizitiilor pentru competitii nationale si internationale de top si din alte sporturi.

Digi Sport – spectacolul sportiv la tine acasa!

Digi Sport va emite 24 de ore din 24 si va asigura, printr-un canal suplimentar, Digi Sport Plus, accesul tuturor telespectatorilor la competitii sportive in direct. In cazul in care transmisiunile live ale competitiilor se vor suprapune, pasionatii de sport vor avea acces la meciul care ii intereseaza. Tot ce vor avea de facut va fi sa aleaga unul dintre cele doua canale, in functie de competitia pe care doresc sa o urmareasca in direct.

Noul canal de televiziune cu profil sportiv va putea fi receptionat, la lansare, in intreaga retea de televiziune prin cablu si satelit a RCS & RDS, extinsa pe teritoriul intregii tari.

Frecventa pe care gasiti Digi Sport este 126.25,numai pentru abonatii RCS-RDS.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

BunaDimineataBarlad militeaza pentru exprimarea civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.