NE-AM MUTAT LA ADRESA:   BDBNEWS.RO

Știri locale | Bârlad | Sursa ta zilnică de știri! - BDB NEWS

14 iunie 2009

Finala Cupei României, întreruptă de două ori din cauza fanilor de la FC Timişoara

Finala Cupei României, dintre CFR Cluj şi FC Timişoara, a fost întreruptă de două ori din cauza incidentelor create de fanii timişoreni. Aceştia au rupt gardul din dreptul sectorului ce le-a fost rezervat, au aruncat cu scaune şi beţe de steag în forţele de ordine şi au lansat mai multe fumigene în teren. Pe final, doi suporteri au intrat pe teren chiar când Timişoara reuşise să marcheze, astfel că golul nu a fost validat.
Prima întrerupere s-a produs în minutul 37 al întâlnirii disputate pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu, la scorul de 2-0 pentru CFR Cluj, suporterii timişoreni au rupt gardul ce desparte tribunele de suprafaţa de joc şi au încercat să pătrundă în teren. Mai mulţi reprezentanţi ai forţelor de ordine s-au deplasat în dreptul breşei din gard şi au format un cordon pentru a-i bloca pe spectatorii recalcitranţi. Acţiunea a avut, însă, darul de a-i irita şi mai tare pe fanii bănăţeni, care i-au luat pe stewarzi la ţintă cu scaune şi beţe de steag.

Apoi, în galeria formaţiei FC Timişoara au fost aprinse mai multe fumigene care au ajuns în teren, ceea ce l-a determinat pe centralul Cristi Balaj să oprească jocul şi să ceară jucătorilor să se grupeze la centrul terenului.

Nemulţumiţi de rezultatul din acel moment şi de faptul că Balaj le-a acordat clujenilor un penalty discutabil, fanii bănăţeni au scandat "Hoţii!" şi "Ieşiţi afară!", cerându-le favoriţilor să nu mai continue partida.

După aproximativ două minute de întrerupere, jocul s-a reluat la Târgu Jiu, însă bănăţenii au continuat manifestările şi după pauză, când au aprins din nou fumigene pe care le-au aruncat spre teren, una ajungând din nou chiar pe gazon.

În minutul 85 un suporter al Timişoarei a reuşit să fenteze vigilenţa forţelor de ordine şi a intrat pe teren, în careul clujenilor, chiar la o fază de atac a favoriţilor la care Artiom Karamyan a trimis mingea în plasă, chiar dacă suporterul a încercat chiar să evite golul.

Golul nu a fost validat, deoarece Balaj fluierase deja întreruperea jocului, iar jandarmii au intervenit în forţă în sectorul fanilor bănăţeni, cărora stewarzii nu au mai reuşit să le facă faţă. Suporterii Timişoarei au continuat să arunce cu scaune şi beţe de steag înspre forţele de ordine, moment în care scutierii au apelat la bastoanele din dotare şi de gaze lacrimogene pentru a-i risipi pe fanii violenţi.

Toate incidentele s-au produs sub ochii conducătorilor FRF, ai selecţionerului Răzvan Lucescu dar şi sub cei ai premierului Emil Boc, prezent pe stadionul din Târgu Jiu. Pentru a evita orice alt incident ulterior, ofiţerii SPP care l-au însoţit pe Boc la stadion au preferat să-l mai ţină pe premier la arenă, pentru a se asigura că fanii violenţi au fost îndepărtaţi.

Peste 160 de fani ai formaţiei FC Timişoara au fost reţinuţi potrivit lui Olimpiodor Antonescu, prim-adjunct al Jandarmeriei Române. "Nu se poate spune că forţele de ordine au scăpat situaţia de sub control sau au fost depăşite de situaţie. Putem vorbi doar despre gradul de civilizaţie al suporterilor unor echipe fruntaşe din campionat. Sunt peste 160 de suporteri ai Politehnicii Timişoara care sunt reţinuţi şi vor fi interogaţi de forţele de ordine şi se vor lua măsurile ce se impun într-o astfel de situaţie. E posibil ca această stare de lucruri să aibă la bază şi implicarea unora dintre conducătorii echipei învinse în această seară", a spus Antonescu, într-o intervenţie telefonică la REALITATEA TV.

Cosmin Mirea, locotenent al Jandarmeriei Române a declarat ulterior că numărul supoterilor reţinuţi a fost de 300. Dintre aceştia, 233 de suporteri au primit sancţiuni contravenţionale în valoarea totală de 68.510 lei şi au fost aplicate 62 de sancţiuni complementare de interzicere a accesului la evenimente sportive pe o perioadă cuprinsă între şase luni şi trei ani. De asemenea, autorităţile vor urmări şi înregistrările video din noaptea meciului pentru a descoperi dacă au existat şi alte persoane, în afara celor reţinute, care au încălcat legea.

Cupa României a fost câştigată de CFR Cluj, care s-a impus cu scorul de 3-0 în faţa celor de la FC Timişoara.

Un comentariu:

  1. Din păcate CFR a învins şi datorită arbitrului.
    Îmi pare sincer rău că a câştigat CFR.

    RăspundețiȘtergere

BunaDimineataBarlad militeaza pentru exprimarea civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.