NE-AM MUTAT LA ADRESA:   BDBNEWS.RO

Știri locale | Bârlad | Sursa ta zilnică de știri! - BDB NEWS

17 aprilie 2010

6 luni fara talon, daca iei la autostop

autostopGuvernul a aprobat, ieri, ordonanta de urgenta pentru combaterea pirateriei in transportul rutier de persoane, solicitata de Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati, au declarat surse oficiale.
Informatia a fost confirmata ulterior de catre purtatorul de cuvint al Guvernului, Ioana Muntean, care a sustinut ca, prin noile reglementari, Executivul sprijina operatorii si transportatorii “onesti”, care lucreaza intr-un cadru legal. Ordonanta adoptata, ieri, de Guvern mentine principalele prevederi din actul normativ lansat, in urma cu doua saptamini, in dezbatere publica. Astfel, persoanele care presteaza serviciile de transport rutier fara autorizatie vor fi sanctionate prin pierderea dreptului de utilizare a autovehiculului timp de sase luni, prin retinerea placutelor de inmatriculare impreuna cu certificatul de inmatriculare. Acestea se predau inspectoratului judetean de politie, respectiv Directiei Generale de Politie a municipiului Bucuresti, care notifica detinatorul autovehiculului faptul ca suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului, prin retinerea certificatului de inmatriculare si a placutelor de inmatriculare, inceteaza la sase luni de la data procesului verbal de retinere a acestora si dupa achitarea amenzii.

Amenzi de pina la 15.000 de lei

Si in cazul utilizarii pentru transport public de persoane a unui autoturism cu “8 plus 1” locuri fara detine autorizatie de transport in regim de inchiriere se suspenda dreptul de utilizare a autoturismului prin retinerea de catre politistii rutieri a placutelor de inmatriculare si a certificatului de inmatriculare, aplicindu-se si sanctiunea contraventionala corespunzatoare. Persoanele care presteaza activitati de instructori auto fara autorizatie sau cu aviz suspendat, anulat, retras ori expirat vor fi sanctionate cu amenda de la 10.000 lei la 15.000 lei.
Actul normativ interzice totodata stationarea taxiurilor in alta localitate decit cea pentru care a fost emisa autorizatia. In ceea ce priveste transportul local, contraventiile si amenzile vor fi constatate si, respectiv, aplicate de catre persoane imputernicite in acest sens de primarii comunelor, oraselor si municipiilor, precum si de catre ofiterii de politie. Proiectul prezentat in dezbatere publica stabilea ca si agentii politiei rutiere sint imputerniciti sa constate si sa aplice sanctiuni persoanele fizice care calatoresc cu mijloacele de transport public fara bilet sau abonament.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

BunaDimineataBarlad militeaza pentru exprimarea civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.