NE-AM MUTAT LA ADRESA:   BDBNEWS.RO

Știri locale | Bârlad | Sursa ta zilnică de știri! - BDB NEWS

26 iunie 2009

Michael Jackson,regele muzicii pop,a murit!




După ce a suferit un stop cardio-respirator în locuinţa sa, cântăreţul american, supranumit "regele muzicii pop", a murit la vârsta de 50 de ani, într-un spital din Los Angeles.
"Pop starul Michael Jackson a fost declarat mort de doctori, în această după-amiază (joi - n.r.), după ce a sosit la spital în comă profundă, au declarat pentru LA Times surse municipale şi din cadrul forţelor de ordine", anunţă cotidianul californian pe site-ul său internet. Informaţia a fost preluată imediat de posturile de televiziune americane, care şi-au întrerupt programele obişnuite şi difuzează ştirea în regim de "breaking news", transmite NewsIN.

Vestea morţii lui Michael Jackson fusese anunţată mai întâi de site-ul specializat de divertisment TMZ.com, care informa că vedeta a suferit un stop cardiac la domiciliul său din Holmby Hills, iar paramedicii nu au reuşit să-l resusciteze.


Astazi, ora 17:42
Stopul cardiac care i-a provocat moartea lui Michael Jackson ar fi fost cauzat de o injecţie cu analgezic, rezultatele autopsiei care să clarifice acest aspect urmând să fie făcute publice peste câteva zile sau chiar săptămâni. Între timp, poliţia din Los Angeles îl caută pe medicul megastrarului, după ce familia Jackson susţine că Michael a murit ca urmare a unei supradoze.
Potrivit site-ului TMZ.com, cel care a dat joi, primul, vestea morţii lui Michael Jackson, megastarul ar fi decedat după ce i-a fost administrată o injecţie cu Demerol, analgezic de care cântăreţul era dependent de mai mulţi ani. Presa americană relatează că, la scurt timp după injecţie făcută la reşedinţa lui Jackson din Los Angeles, respiraţia artistului s-a îngreunat din ce în ce mai mult, până când s-a oprit.

TMZ mai scrie că Poliţia din Los Angeles îl caută pe medicul Tohme, care se presupune că i-ar fi făcut injecţia.

Potrivit cotidianului amerixcan LA Times, la momentul decesului, medicul său personal, Tohme R. Tohme, se afla alături de el şi a încercat să îl resusciteze. Fratele lui Michael Jackson, Jermanine, a declarat că paramedicii au încercat să îl resusciteze timp de mai mult de o oră. Jermain Jackson a mai spus că o cauză clară a decesului nu poate fi cunoscută până când nu va fi finalizată autopsia. Rezultatele autopsiei lui Michael Jackson vor fi cunoscute în cel puţin şase săptămâni, a anunţat, astăzi, Ed Winter, purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicincă Legală din Los Angeles - unde a fost dus corpul neînsufleţit al artistului."Vom face analize toxicologice şi o analiză amănunţită, iar rezultatele finale vor fi disponibile în şase-opt săptămâni", a declarat Winter.

Potrivit presei internaţionale, Marylin Monroe, Elvis Presley şi Anne Nicole Smith au murit tot în urma unor injecţii cu Demerol, un analgezic puternic pe bază de morfină.

Michael Jackson a murit, joi, la vârsta de 50 de ani într-un spital din Los Angeles, unde fusese transportat de urgenţă în urma unui stop cardiac, veste ce a provocat o undă de şoc pe măsura celebrităţii planetare a celui supranumit regele muzicii pop. Artistul a concertat inclusiv în România, în 1992 şi 1996.

25 iunie 2009

Cristiano Bergodi prezentat oficial la Steaua


Noul antrenor al Stelei, Cristiano Bergodi, a fost prezentat astăzi oficial, chiar de ziua patronului, Gigi Becali.
"Aşa a vrut Dumnzeu ca, Cristiano să îşi dea astăzi, de ziua mea, ultimul ok. au apărut multe speculaţii în presă în ultimul timp, dar eu sunt obişnuit cu aşa ceva. Putem considera că acest contract este deja semnat, am bătut palma cu Bergodi, iar Cristiano este un om care atunci când spune "da", aşa rămâne. Este un contract pe doi ani. Nu vă pot spune clauzele contractuale, pentru că sunt confidenţiale", a declarat Becali la prezentarea lui Bergodi.

22 iunie 2009

"SPAGA" LA BAC. PRO SAU CONTRA?

Zilele acestea dupa cum bine stim cu totii,e perioada fierbinte...si nu vorbim de caldura de afara,cu toate ca si ea se face simtita.Vorbim de examenul de Bacalaureat.Peste tot,care mai de care,se pregateste mai mult sau mai putin de acest examen al vietii.Nu,nu am sa ma refer la cei care cu adevarat invata si care pe meritul lor vor da o lectie scolii,ci ma voi referi la cei care prin metode bine stiute,apeleaza si cumpara ingaduinta comisiilor si sar in din curtea scolii direct in gradina vietii!
Consideri ca e normal sa se intample asa ceva in ziua de azi?Cine ar trebui sa ia atitudine?Doua intrebari la care raspunsul poate devia zile in sir,dar sa incercam sa raspundem sumar,asa cum fac cei care dau spaga...

19 iunie 2009

BARLAD.INTERNET.WEB.

Dupa cum bine stie toata lumea,in jurul orasului nostru se invart pe internet cateva site-uri,blogguri,chat-uri si am putea continua enumerarea.Fiecare isi face treaba in felul sau,posteaza de la anunturi pana la articole referitoare la starea de fapt a orasului.Cat despre obiectivitate sau apartenenta politica stim cu totii ca pe undeva exista si ceva magnetism,in mica sau in mare masura.
Nu stiu daca vreodata cineva a tinut cont cu adevarat de parerea celor care traiesc in acest oras.Nu intreaba nimeni despre nimic,doar se trece la fapte si se asteapta reactiile,indiferent care sunt acestea.Prin urmare,noi cei care administram acest blogg,am luat hotararea sa va intrebam pe voi cei care ne vizitati zi de zi,daca este necesara aparitia a inca unui loc pe internet dedicat orasului Barlad.Mai exact,a unui site dedicat in totalitate Barladului.Postati comentarii despre ce si cum ar trebui sa contina,noi garantand ca vom tine cont de fiecare parere in parte.

18 iunie 2009

Fostul director CFR Mihai Necolaiciuc, arestat în Statele Unite, potrivit Palm Beach Post


Fostul director CFR Mihai Necolaiciuc a fost arestat în Statele Unite, conform Palm Beach Post. Necolaiciuc a fost reţinut miercuri de agenţii federali. El este acuzat că ar fi furat 111 milioane de dolari.
Agenţii Departamentului american pentru imigrări l-au arestat miercuri pe Mihai Necolaiciuc, căutat pentru delapidarea a milioane de dolari de la CFR. Oficialii au spus că a fost arestat pentru încălcarea legii privitoare la imigraţie, potrivit Palm Beach Post.

Nicole Navas, purtătoarea de cuvânt a serviciilor de imigraţie din Florida, a spus că singura informaţie pe care o poate confirma este că Necolaiciuc a fost arestat fiind acuzat de încălcarea legilor americane privitoare la imigraţie.

Necolaiciuc locuia într-un apartament din West Palm Beach de ani de zile.

Necolaiciuc era dat în urmărire generală din 2005

Mihai Necolaiciuc a fost director general al SNCFR din perioada iulie 2000 - octombrie 2003. El este cercetat, încă din 2004, în numeroase dosare penale. În 2005, fusese dat în urmărire generală.

Ziarul Cotidianul a scris zilele trecute că Mihai Necolaiciuc se află, din februarie 2007, în SUA, în Florida. Necolaiciuc deţinea două locuinţe în SUA, mai precis în Florida, una în Palm Beach şi cealaltă în Boca Roton, zone recunoscute ca fiind exclusiviste.

În ciuda numeroaselor solicitări din partea Interpol România, prin care li s-a cerut colegilor americani să-l identifice, să-l aresteze şi apoi să-l extrădeze pe Necolaiciuc, partea americană a refuzat orice dialog.

Prejudiciul pe care procurorii au reuşit să îl probeze în cazul lui Necolaiciuc se ridică la zeci de milioane de dolari. În 2007, Radu Berceanu, şi atunci ministru al Transporturilor, declara însă că paguba provocată de fostul şef al CFR SA este de peste un miliard de euro. Nu s-au găsit însă probe certe pentru această sumă.
Afacerile lui Necolaiciuc au reprezentat în mare parte achiziţii făcute de CFR la preţuri supraevaluate. Astfel, s-au cumpărat pilote la 12.000 lei bucata, lumânări la 500 de lei sau oglinzi ceare costau 4.800 de lei.

17 iunie 2009

Un român din Belgia i-a făcut 56 de tatuaje unei tinere, deşi aceasta susţine că i-a cerut doar trei


Un român din Belgia i-a făcut 56 de tatuaje unei tinere, deşi aceasta susţine că i-a cerut doar trei. Fata de 18 ani i-a explicat lui Rouslan Toumaniantz în franceză şi în engleză că vrea trei steluţe pe obraz, dar, la sfârşit, şi-a dat seama că are tot obrazul acoperit.
Tânăra de 18 ani susţine că a adormit în timpul tatuării şi a văzut rezultatul abia la sfârşit.

Nu aceeaşi este şi varianta românului. Rouslan spune că nu a fost nicio problemă, clienta lui a plecat de la salon mulţumită, dar a avut probleme cu părinţii când a ajuns acasă. Mai mult, belgianaca nu ar fi adormit, ci chiar s-a uitat în oglindă de mai multe ori, să vadă cum evoluează tatuarea, iar acest lucru poate fi confirmat de o altă clientă, care se afla în salon la acel moment.

Deşi a încasat 65 de euro pentru tatuaj, Rouslan s-a oferit să plătească jumătate din costul operaţiei de îndepărtare a tatuajului, care costă aproape 10.000 de euro.

Kimberley Vlaminck a cerut să-i fie plătită în întregime operaţia, plus despăgubiri pentru "grafitti-ul care i-a ruinat viaţa".

Românul a spus că de acum înainte va cere acordul scris al clienţilor lui, înainte de a face un tatuaj.

16 iunie 2009

Ministerul Comunicaţiilor a lansat conceptul e-România

Ministerul Comunicaţiilor a lansat conceptul e-România, strategia prin care se doreşte ca toate instuţiile publice dar şi un număr cât mai mare de cetăţeni să aibă acces la servicii de internet de bandă largă.
România on-line înseamnă că toate serviciile administrative care sunt necesare cetăţeanului vor putea fi accesate pe internet până la sfârşitul anului 2010.

''Prin ceea ce Ministerul Comunicării a făcut astăzi aduce o economie de timp, economie de bani în buzunarul cetăţeanului şi plaseză România pe orbita modernizării. Adică ştim că în acest moment în ţară există peste 12 milioane de consumatori de internet, care aşteaptă acest program'', a spus premierul Emil Boc, prezent la evenimentul de lansare a conceptului''e-România''.

''E vorba de un program cu acoperire naţională prin care, de acasă, de oriunde ne aflăm, putem obţine informaţii cu privire la comunitatea în care trăim, cu privire la România, la taxe, impozite, facilităţi, fonduri europene'', a spus premierul Emil Boc, prezent la evenimentul de lansare a conceptului''e-România'', a mai precizat premierul.

În fiecare reşedinţă de judeţ, dar şi în oraşele mari vor fi instalate în parcuri, instituţii publice sau universităţi puncte de legătură la internet wireless. Proiectul e-România mai presupune ca până la sfârşitul lui 2012 toţi cetăţenii să aibă acces la un punct fix de telefonie.

15 iunie 2009

Şmecherii de România folosesc salvarea pe post de taxi în traficul aglomerat din Bucureşti

Salvare folosită pe post de taxi de lux. Pentru câteva sute de lei, o ambulanţă de la o clinică privată din Bucureşti a dat peste cap tot traficul, doar ca să ducă la destinaţie persoane cu dare de mână dar care nu aveau nicio urgenţă medicală. O echipă Realitatea TV a reuşit să închirieze o salvare care face astfel de curse pentru un drum de la aeroportul Henri Coandă, până la un hotel de cinci stele din Bucureşti.


Nu era nici o urgenţă. Un om sănătos, dar care a plătit bine, nici n-a avut nevoie să dea prea multe explicaţii atunci când a cerut un transport rapid, de la aeroport la hotel.

Câteva ore mai târziu, fără nici un consult, fără nici o problemă medicală, omul de afaceri este luat din faţa aeroportului, cu sirenă şi girofar către hotelul la care avea o întâlnire. În timpul cursei i se face inclusiv o fişă medicală cu un diagnostic fals.

Pe drum, reporterul întreabă cum se procedează dacă sunt opriţi de Poliţie. Planul este simplu: clientul, care stă în scaunul medicului, face schimb de locuri cu medicul aşezat pe targă.

Puse în faţa faptului împlinit, cadrele medicale de pe ambulanţă au recunoscut că nici nu au consultat persoana transportată înainte de o declara bolnavă şi demnă de un transport cu girofarul. Dau însă vina pe dispeceratul firmei lor care i-a trimis.

Cadrele medicale riscă închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenă penală pentru că au falsificat o fişă medicală.

Şoferul ambulanţei riscă şi el o amendă de până la 540 de lei pentru folosirea abuzivă a girofarului.

Deasupra falezei din Constanţa, un locatar îşi face pedichiura pe balcon


Exact la unul din blocurile din faţa Cazinoului din Constanţa, pe faleză, unde este plin de turişti. Ţăranul îşi taie unghiile de la picioare în capul oamenilor fără nici o jenă. Bine aţi venit în România.


Sursa: Comentariu: Mircea Marinescu

NEWS ALERT: Circulaţia pe calea ferată este îngreunată în judeţul Constanţa după ce un tren a deraiat.

Circulaţia pe calea ferată între Constanţa şi Mangalia este îngreunată după ce un vagon al unui tren marfar cu benzină a deraiat azi dimineaţă. Garnitura de marfă a CFR din care face parte vagonul deraiat se deplasa dinspre Constanţa către Portul Constanţa Sud - Agigea.
Reprezentanţii CFR Infrastructură Constanţa au precizat că nu s-au înregistrat victime şi nici scurgeri de produs petrolier. Trenul era format din aproximativ 30 de vagoane, iar deraierea s-a produs la antepenultimul vagon.

Directorul Regionalei CFR Infrastructură-Constanţa, Dorin Maier, a declarat că, în urma incidentului, două garnituri au fost oprite şi a estimat că vagonul va fi repus pe şine.

La faţa locului a sosit şi un echipaj de pompieri, gata să intervină în caz de nevoie.
Cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor deraierii trenului.

14 iunie 2009

JOC PERICULOS....

Finala Cupei României, întreruptă de două ori din cauza fanilor de la FC Timişoara

Finala Cupei României, dintre CFR Cluj şi FC Timişoara, a fost întreruptă de două ori din cauza incidentelor create de fanii timişoreni. Aceştia au rupt gardul din dreptul sectorului ce le-a fost rezervat, au aruncat cu scaune şi beţe de steag în forţele de ordine şi au lansat mai multe fumigene în teren. Pe final, doi suporteri au intrat pe teren chiar când Timişoara reuşise să marcheze, astfel că golul nu a fost validat.
Prima întrerupere s-a produs în minutul 37 al întâlnirii disputate pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu, la scorul de 2-0 pentru CFR Cluj, suporterii timişoreni au rupt gardul ce desparte tribunele de suprafaţa de joc şi au încercat să pătrundă în teren. Mai mulţi reprezentanţi ai forţelor de ordine s-au deplasat în dreptul breşei din gard şi au format un cordon pentru a-i bloca pe spectatorii recalcitranţi. Acţiunea a avut, însă, darul de a-i irita şi mai tare pe fanii bănăţeni, care i-au luat pe stewarzi la ţintă cu scaune şi beţe de steag.

Apoi, în galeria formaţiei FC Timişoara au fost aprinse mai multe fumigene care au ajuns în teren, ceea ce l-a determinat pe centralul Cristi Balaj să oprească jocul şi să ceară jucătorilor să se grupeze la centrul terenului.

Nemulţumiţi de rezultatul din acel moment şi de faptul că Balaj le-a acordat clujenilor un penalty discutabil, fanii bănăţeni au scandat "Hoţii!" şi "Ieşiţi afară!", cerându-le favoriţilor să nu mai continue partida.

După aproximativ două minute de întrerupere, jocul s-a reluat la Târgu Jiu, însă bănăţenii au continuat manifestările şi după pauză, când au aprins din nou fumigene pe care le-au aruncat spre teren, una ajungând din nou chiar pe gazon.

În minutul 85 un suporter al Timişoarei a reuşit să fenteze vigilenţa forţelor de ordine şi a intrat pe teren, în careul clujenilor, chiar la o fază de atac a favoriţilor la care Artiom Karamyan a trimis mingea în plasă, chiar dacă suporterul a încercat chiar să evite golul.

Golul nu a fost validat, deoarece Balaj fluierase deja întreruperea jocului, iar jandarmii au intervenit în forţă în sectorul fanilor bănăţeni, cărora stewarzii nu au mai reuşit să le facă faţă. Suporterii Timişoarei au continuat să arunce cu scaune şi beţe de steag înspre forţele de ordine, moment în care scutierii au apelat la bastoanele din dotare şi de gaze lacrimogene pentru a-i risipi pe fanii violenţi.

Toate incidentele s-au produs sub ochii conducătorilor FRF, ai selecţionerului Răzvan Lucescu dar şi sub cei ai premierului Emil Boc, prezent pe stadionul din Târgu Jiu. Pentru a evita orice alt incident ulterior, ofiţerii SPP care l-au însoţit pe Boc la stadion au preferat să-l mai ţină pe premier la arenă, pentru a se asigura că fanii violenţi au fost îndepărtaţi.

Peste 160 de fani ai formaţiei FC Timişoara au fost reţinuţi potrivit lui Olimpiodor Antonescu, prim-adjunct al Jandarmeriei Române. "Nu se poate spune că forţele de ordine au scăpat situaţia de sub control sau au fost depăşite de situaţie. Putem vorbi doar despre gradul de civilizaţie al suporterilor unor echipe fruntaşe din campionat. Sunt peste 160 de suporteri ai Politehnicii Timişoara care sunt reţinuţi şi vor fi interogaţi de forţele de ordine şi se vor lua măsurile ce se impun într-o astfel de situaţie. E posibil ca această stare de lucruri să aibă la bază şi implicarea unora dintre conducătorii echipei învinse în această seară", a spus Antonescu, într-o intervenţie telefonică la REALITATEA TV.

Cosmin Mirea, locotenent al Jandarmeriei Române a declarat ulterior că numărul supoterilor reţinuţi a fost de 300. Dintre aceştia, 233 de suporteri au primit sancţiuni contravenţionale în valoarea totală de 68.510 lei şi au fost aplicate 62 de sancţiuni complementare de interzicere a accesului la evenimente sportive pe o perioadă cuprinsă între şase luni şi trei ani. De asemenea, autorităţile vor urmări şi înregistrările video din noaptea meciului pentru a descoperi dacă au existat şi alte persoane, în afara celor reţinute, care au încălcat legea.

Cupa României a fost câştigată de CFR Cluj, care s-a impus cu scorul de 3-0 în faţa celor de la FC Timişoara.

13 iunie 2009

O chinezoaică este cea mai înaltă femeie, măsurând 2,33 metri


Orice femeie doreşte să atragă atenţia celor din jur. Dar uneori nu mai poate scăpa de sub lupa curioşilor. Este cazul celor mai înalte femei din lume, care cu siguranţă se remarcă de la prima vedere.
Yao Defen, din China, este cea mai înaltă femeie din lume. Are 2 metri si 33 de centrimetri şi cântăreşte două sute de kilograme. Yao Defen a crescut atat de mult din cauza unei tumori.

În Cartea Recordurilor, la capitolul cele mai înalte femei, a figurat şi americanca Sandy Allen până anul trecut, când a murit. Sandy măsura 2 metri şi 32 de centimetri.

Poloneza Malgorzata Dydek, de 35 de ani, se poate lăuda şi ea cu o înălţime de 2,18 metri. Acum locuieşte în Statele Unite şi este jucătoare de baschet în Liga Feminină. Tot 2 m şi 18cm măsoară şi Zainab Bibi, din Pakistan. Pentru că în ţara sa devenise un fel de ţintă a jignirilor din cauza înălţimii, femeia s-a mutat la Londra.

12 iunie 2009

300 (un film pe saptamana)

Cererea de eliberare sub control judiciar a lui Penescu a fost respinsă de Tribunalul Argeş

Astazi, ora 15:48
Tribunalul Argeş a respins, vineri, noua cererea de eliberare sub control judiciar depusă de avocaţii finanţatorului FC Argeş, Cornel Penescu, astfel încât acesta rămâne în arest.

Rompetrol scumpeşte din nou, sâmbătă, benzina cu 4 bani şi motorina cu 3 bani

Compania Rompetrol va scumpi de sâmbătă benzina cu 4 bani şi motorina cu 3 bani/litru, după ce miercuri a scumpit benzinele cu 5 bani pe litru şi motorinele cu 6 bani pe litru.
Astfel, benzina Efix 95 va costa 3,90 lei, iar benzina Alto 101 este 4,51 lei/litru.

Motorina Efix Diesel se va vinde cu 3,72 lei, iar litrul de motorină Diesel Alto 55 este 4,01 lei.

Preţurile carburanţilor comercializaţi în staţiile Rompetrol Downstream pot varia cu +/- 5% faţă de preţurile de referinţă.

Rompetrol Downstream operează pe plan intern peste 450 de benzinării şi 7 depozite de carburanţi.

Compania de stat din Kazakhstan, KazMunaiGaz, a achiziţionat în august 2007 o participaţie de 75% din acţiunile The Rompetrol Group.

Concertul Depeche Mode de la Bucureşti a fost anulat

Concertul Depeche Mode de la Bucureşti, care trebuia să aibă loc pe 16 mai, nu va mai fi reprogramat, în aceeaşi situaţie aflându-se şi celelalte show-uri din mai-iunie care n-au mai avut loc din cauza îmbolnăvirii solistului Dave Gahan, au anunţat, astăzi, reprezentanţii formaţiei.
Pe 12 mai, solistul Dave Gahan a suferit un atac sever de gastroenterită, care a dus la spitalizarea sa şi la amânarea concertului din Atena şi a altor opt spectacole, printre care şi cel din Bucureşti. În urma analizelor medicale, lui Gahan i s-a descoperit o tumoare de malignitate redusă la nivelul vezicii urinare. Între timp, aceasta a fost extirpată chirurgical.

După operaţie, Depeche Mode şi-a reluat concertele din cadrul turneului "Tour of the Universe", primul show fiind pe 8 iunie, în oraşul german Leipzig.

Potrivit organizatorilor concertului de la Bucureşti (Emagic), cei care şi-au cumpărat bilete pentru show-ul din 16 mai îşi pot recupera banii de la punctul de vânzare. Banii pe bilete pot fi recuperaţi numai în termen de de 12 săptămâni de la data de 12 iunie. Doritorii au posibilitatea de a preschimba biletele Depeche Mode cu bilete la B'ESTFEST, la tarife speciale.

Depeche Mode este una dintre cele mai longevive formaţii, devenită celebră la începutul anilor '80 şi prezentă cu 45 de piese în topurile single britanice. Formaţia este adepta stilului new wave, a lansat 11 albume de studio şi a vândut peste 75 de milioane de discuri.

11 iunie 2009

UNIREA URZICENI E CAMPIOANA!

Sfarsit de campionat ca-n filme...cred eu si dupa cate vad in presa,majoritatea au aceeasi parere.De ce,totusi nu se intreaba nimeni?Parerea mea e ca multi ani,legea s-a facut in Bucuresti si o data cu venirea jucatorilor straini cat si a antrenorilor straini,s-a pus punct coruptiei din fotbal,nimeni nemaiavand curajul sa "arunce" cu bani celor care poate acolo unde au invatat fotbal,nu existau asemenea practici.
Un punct important e si acela a curateniei in brigada de arbitri,de fapt acestia fiind "tapii ispasitori" si capetele care trebuiau sa cada.Dupa aceste miscari de trupe si perindarea catorva nume pe la DNA,campionatul a prins o culoare frumoasa,cu rasturnari de situatii surprinzatoare si mai ales cu o lectie de matematica pe care fotbalul romanesc o uitase sau doar auzise...Nimeni nu a mai asociat matematica cu campionatul nostru si sincer,e ceva placut sa vezi ca toata lumea calcula si dadea cu presupusul.
Unirea Urziceni a castigat.Si campionatul dar si lupta cu un sistem "bolnav",lupta pe care a deschis-o CFR Cluj.De admirat si mai ales de laudat.Noi,toti cei care ne uitam si comentam,cei care pun suflet si spera sa vada ceva placut,am castigat in acest an,am avut ce vedea.Le multumim tuturor echipelor din Liga 1 pentru spectacolul oferit si mai ales ca am avut in sfarsit un campionat corect.
Restul,vom vedea din toamna.Daca va mai fi la fel sau poate mai ceva decat acum.Un lucru e sigur:fotbalul din tara noastra e pe un drum bun!

10 iunie 2009

URZICENI - STEAUA, AZI, ORA 20:00, ANTENA 1 ŞI GSP.RO

GSPTV va transmite toate meciurile cu implicaţii în lupta pentru Europa League şi evitarea retrogradării, din ultima etapă a sezonului 2008-2009!
Miercuri, 10 iunie, de la ora 20:00, ai 6 partide pe 4 frecvenţe. Astfel,

- GSPTV 1 va găzdui partida FC Braşov-Poli Timişoara,

- pe GSPTV 2 vor fi alternativ jocurile Craiova-Vaslui şi Rapid-Poli Iaşi,

- pe GSPTV 3 va putea fi urmărită partida FC Argeş-Dinamo

- GSPTV 4 va transmite, tot alternativ, Gaz Metan-CFR Cluj şi CS Otopeni Farul.

Derby-ul rundei, dintre Unirea Urziceni şi Steaua, va fi live pe Antena 1 si liveVIDEO pe www.gsp.ro, de la ora 20:00.

9 iunie 2009

BARLADUL VA AVEA PLANETARIU

Astazi are loc licitatia in vederea achizitionarii aparaturii necesare pentru construirea unui planetariu in orasul nostru.Termenul de costructie pentru aceasta lucrare este de 16 luni de la data cand se va semna contractul cu firma castigatoare a licitatiei.Locatia amplasarii planetariului este deasupra Pavilionului Muzeal "Marcel Guguianu" si este un proiect cu valoare totala de investitie de 460.859 euro,mare parte din suma fiind din fondurile UE.
Unul din initiatorii acestui proiect este chiar directorul muzeului Mircea Mamalaucă,care prin aceasta actiune indrazneata a domniei sale nu face decat sa mai instituie un punct de atractie in plus in orasul nostru.Laudabila actiunea,care poate in aceste vremuri de criza,poate fi inteleasa ca un moft de multi altii care si-au pus altfel "amprenta" necunoscandu-se nimic din perindarea lor prin institutiile culturale si nu numai ale Barladului.

8 iunie 2009

Premiul de peste 11 milioane de euro la Loto 6 din 49 a fost câştigat

Premiul la Loto 6 din 49 a fost câştigat la extragerea de duminică. Biletul câştigător în valoare de peste 11 milioane de euro, s-a jucat la agenţia 17-010 din Galaţi, iar pe acest bilet s-au jucat trei variante simple şi un număr la Noroc, valoarea biletului fiind de 15,7 lei, potrivit datelor comunicate de Loteria Română.
La categoria a II–a s-au înregistrat 130 de câştiguri a câte 22.916, 32 lei. De asemenea, la categoria a III-a, s-au înregistrat 5.113 câştiguri a câte 582,65 lei.

În conformitate cu Regulamentul privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorii la jocurile de tip loto organizate şi administrate de către Loteria Română au la dispoziţie un an, de la data efectuării tragerii, pentru a-şi ridica premiul.

Ultima dată premiul de categoria I la Loto 6/49 s-a câştigat în data de 14 decembrie 2008 şi a fost în valoare de aproximativ 290.000 euro.

Cel mai mare premiu din istoria acestui joc s-a câştigat în data de 27.01.2008 şi a fost în valoare de 12,45 milioane euro.

7 iunie 2009

EXTRAGERE LOTO 6/49 DIN 7 IUNIE 2009

NUMERELE CASTIGATOARE 6/49 DIN 7 IUNIE 2009

15-44-19-7-37-30

Pana la ora postarii acestui material,nu s-a anuntat oficial potentialul bilet castigator al sumei de peste 11 milioane de euro.

7 iunie. Vot rational

Listele ofera multe motive pentru a nu merge in cabina de vot cu mare placere.
Piloşi, habarnisti, incompetenti, carieristi jalnici si josnici – sint specimene de tranzitie numai bune sa fie reprezentate pe o lista de candidaturi, inclusiv la europarlamentare.

Un vot pe lista nu face deloc usoara misiunea (si optiunea) celui care consuma politica intr-un mod preponderent afectiv. Vrei, de pilda, sa votezi pentru omul de pe pozitia numarul 16 de la un partid, pentru ca il stii, pentru ca esti sigur ca e bun, pentru ca stii sigur ca locul lui e, sa zicem, in Parlamentul European. Dar daca votezi lista pe care se regaseste aceasta, il lasi sigur pe dinafara (stii sigur ca merg mai departe 10 sau 11 sau maxim 12) si, in schimb, le dai putere decisiva unora pe care nu ti-i doresti.

6 iunie 2009

THE NUMBER 23 (un film pe saptamana)

Lituania-ROMÂNIA, sîmbătă, 6 iunie, ora 21:00, live la TVR 1 / Raţ: "Ne gîndim la revanşă!"

Internaţionalul Răzvan Raţ a declarat înainte jocului cu Lituania că "tricolorii" se gîndesc să răzbune înfrîngerea dureroasă din toamnă, de la Cluj (0-3)

"În primul rînd începe o nouă etapă pentru nationala României, odată cu instalarea noului selecţioner Răzvan Lucescu. În al doilea rînd, toţi ne gîndim la revanşă după înfrîngerea din toamna trecută, de la Cluj. Şi acum cred că acel eşec a fost o întîmplare nefericită. Şi nu în ultimul rînd, îmi doresc enorm să închei acest sezon excelent pentru mine la Şahtior Doneţk şi cu o victorie pentru naţională. Şansele de calificare au scăzut foarte mult după înfrîngerile cu Serbia şi Austria, însă venim cu plăcere la naţională şi trebuie să ne gîndim doar la victorie. Nu prea mai contează ce a fost, important este să privim optimişti meciurile rămase din actualele preliminarii", a spus Raţ pe site-ul sau oficial

4 iunie 2009

AFISE ELECTORALE IN PIATA CENTRALA BARLAD

Astazi in piata centrala din Barlad,putea vedea toata lumea (pereti,tarabe,etc)afise electorale ale PSD+PC.Avand in vedere ca legislatia in vigoare spune clar ca materialele electorale se pot afisa DOAR in locuri special amenajate de catre primarie,sa intelegem ca si piata centrala e un "PANOU ELECTORAL"?Tragem un semnal de alarma.Catre cine???

3 iunie 2009

Sucursalele bancare vor fi închise pe 7 şi 8 iunie

Sucursalele băncilor vor fi închise duminică şi luni, de Rusalii, cu excepţia unor unităţi situate în incinta centrelor comerciale, care vor funcţiona după programul centrelor.

Toate sucursalele Alpha Bank România, BCR, BRD, Millennium Bank, UniCredit Ţiriac Bank şi RBS România vor fi închise în zilele de sărbătoare legală 7 şi 8 iunie,mai puţin unele unităţi din centrele comerciale.

Unităţile Alpha Bank România vor fi închise în perioada sărbătorilor, dar centrele Alpha Poitn din mall-uri vor fi deschise în funcţie de programul centrelor comerciale.

Sucursalele Millennium sunt închise luni, dar call-center-ul şi internet banking-ul vor fi deschise pentru clienţi.

În cazul BRD, sâmbătă, duminică şi luni vor lucra doar agenţiile din centrele comerciale.

Toate unităţile UniCredit Ţiriac Bank sunt închise pe 7 şi 8 iunie, cu excepţia agenţiilor METRO, care vor avea program duminică şi luni de la 9 la 18.

Şi sucursalele RBS România vor fi închise în perioada 6-8 iunie, dar plata ratelor poate fi efectuată de clienţi în locaţiile partenerilor băncii, respectiv Poşta Română şi Praktiker. Totuşi, şi Poşta Română va funcţiona doar sâmbătă după program normal, urmând să fie închisă duminică şi luni.

Banca Comercială Română (BCR) a anunţat că în zilele de 7 şi 8 iunie unităţile proprii nu vor lucra cu publicul, inclusiv cele aflate în incinta mall-urilor, centrele de afaceri corporate, complexele de pregătire şi administraţia centrală.

Pe de altă parte, serviciul good.bee Tranzacţii mobile, lansat de Fundaţia Erste şi grupul Erste, este operaţional 24 de ore din 24, atât în week-end, cât şi în perioada sărbătorilor legale, inclusiv de Rusalii, pe 7 şi respectiv 8 iunie.

Clienţii good.bee Tranzacţii mobile pot beneficia de sprijin şi informaţii în fiecare zi a săptămânii, iar serviciul Suport Clienţi este disponibil de luni până vineri între orele 8:00-22:00, sâmbăta, duminica şi chiar şi în perioada sărbătorilor legale între 9:00-18:00.

Sucursalele bancare vor fi închise pe 7 şi 8 iunie

Sucursalele băncilor vor fi închise duminică şi luni, de Rusalii, cu excepţia unor unităţi situate în incinta centrelor comerciale, care vor funcţiona după programul centrelor.

Toate sucursalele Alpha Bank România, BCR, BRD, Millennium Bank, UniCredit Ţiriac Bank şi RBS România vor fi închise în zilele de sărbătoare legală 7 şi 8 iunie,mai puţin unele unităţi din centrele comerciale.

Unităţile Alpha Bank România vor fi închise în perioada sărbătorilor, dar centrele Alpha Poitn din mall-uri vor fi deschise în funcţie de programul centrelor comerciale.

Sucursalele Millennium sunt închise luni, dar call-center-ul şi internet banking-ul vor fi deschise pentru clienţi.

În cazul BRD, sâmbătă, duminică şi luni vor lucra doar agenţiile din centrele comerciale.

Toate unităţile UniCredit Ţiriac Bank sunt închise pe 7 şi 8 iunie, cu excepţia agenţiilor METRO, care vor avea program duminică şi luni de la 9 la 18.

Şi sucursalele RBS România vor fi închise în perioada 6-8 iunie, dar plata ratelor poate fi efectuată de clienţi în locaţiile partenerilor băncii, respectiv Poşta Română şi Praktiker. Totuşi, şi Poşta Română va funcţiona doar sâmbătă după program normal, urmând să fie închisă duminică şi luni.

Banca Comercială Română (BCR) a anunţat că în zilele de 7 şi 8 iunie unităţile proprii nu vor lucra cu publicul, inclusiv cele aflate în incinta mall-urilor, centrele de afaceri corporate, complexele de pregătire şi administraţia centrală.

Pe de altă parte, serviciul good.bee Tranzacţii mobile, lansat de Fundaţia Erste şi grupul Erste, este operaţional 24 de ore din 24, atât în week-end, cât şi în perioada sărbătorilor legale, inclusiv de Rusalii, pe 7 şi respectiv 8 iunie.

Clienţii good.bee Tranzacţii mobile pot beneficia de sprijin şi informaţii în fiecare zi a săptămânii, iar serviciul Suport Clienţi este disponibil de luni până vineri între orele 8:00-22:00, sâmbăta, duminica şi chiar şi în perioada sărbătorilor legale între 9:00-18:00.

Cele mai neobisnuite sisteme antifurt pentru masina


Fiecare conducator auto are o grija in ce priveste securitatea masinii personale, insa anumiti soferi exagereaza in acest sens.

Intr-un colt al acestei lumi, exista soferi care au gasit sisteme antifurt care intrec orice imaginatie.

In locul banalului sistem de siguranta cunoscut, ei au folosit lanturi si lacate prinse de ce s-a nimerit in preajma sau oale de gatit pentru a ascunde volanul.

2 iunie 2009

Cea mai rapidă cameră de filmat din lume, inventată de români, prezentată la TIFF - VIDEO

Cea mai rapidă cameră de filmat digitală din lume, Phantom V12, utilizată la realizarea documentarului "Time Warp", difuzat de Discovery Channel, va fi prezentată anul acesta, în premieră, pe 5 şi 6 iunie, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Pe 5 şi 6 iunie, de la ora 11.30, participaţii la TIFF vor putea să descopere cum arată în slow-motion spargerea unui balon de săpun gigant sau a unui balon plin cu apă aruncat pe faţa cuiva. Demonstraţiile live vor fi realizate, în premieră în România, în curtea Muzeului de Artă din Cluj.

Vineri, 5 iunie, va avea loc o demonstraţie preliminară, iar pe 6 iunie vor fi recreate scene din documentarul "Time Warp", chiar la faţa locului, utilizând două camere Phantom simultan. Protagonistul filmărilor va clujeanul Andrei Palatkas, care a câştigat un concurs Discovery Channel realizând pe cont propriu un scurt film asemănător cu cele prezentate în documentar.

"Time Warp" este un program Discovery Channel în care un profesor de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) foloseşte camera Phantom pentru a reda în slow motion fenomene pe care oamenii nu le pot percepe cu ochiul liber, deoarece se desfăşoară prea rapid. Cu ajutorul camerei Phantom, imaginile sunt capturate şi apoi redate cu încetinitorul, astfel încât o serie de fenomene aparent banale devin de-a dreptul spectaculoase.

Românca din avionul dispărut deasupra Atlanticului are 33 de ani şi este din Buzău

Românca aflată în avionul dispărut de pe radare când se afla deasupra Atlanticului a fost identificată. Consulatul român din Paris a spus că este vorba de Violeta Băjenaru Declerk, de 33 de ani, din Buzău.

Românca trăia la Paris, lucra la Ecole Superieure du Bois, unde era directorul departamentului de Relaţii Internaţionale.

Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe a afirmat că MAE are cunoştinţă că o persoană de naţionalitate română se afla la bordul avionului dispărut.

"În momentul în care aflăm de existenţa unui cetăţean dispărut sau decedat anunţăm familia prin intermediul Ministerului de Interne. Încă de aseară am anunţat familia persoanei, dar nu pot să vă confirm numele ei, aceste date fiind confidenţiale", a spus purtătorul de cuvânt al MAE.

"Până când nu vom primi acceptul familiei, nu vom da aceste date oficiale", a mai spus Şerbănescu.

În ceea ce priveşte o eventuală repatriere a trupului femeii, în cazul în care aceasta a decedat, Alin Şerbănescu a afirmat că procedurile de repatriere se declanşează la cererea familiei.

Pe aeroportul din Rio, un responsabil din celula de criză a citit lista cu naţionalităţile pasagerilor.

Autorităţile braziliene nu dau detalii despre echipaj. Din datele furnizate de pasageri la îmbarcare, a fost alcătuită următoarea listă de naţionalităţi a pasagerilor: 61 francezi, 58 brazilieni, 26 germani, nouă chinezi, nouă italieni, şase elveţieni, cinci britanici, cinci libanezi, patru unguri, trei irlandezi, trei norvegieni, trei slovaci, doi marocani, doi polonezi, doi spanioli, doi americani, un argentinian, un austriac, un belgian, un canadian, un croat, un danez, un olandez, un eston, o persoană din Gambia, un islandez, un filipinez, un român, un rus, un sud-african, un elveţian, un turc.

Compania Air France a transmis condoleanţe familiilor tuturor pasagerilor.

Zona în care a dispărut avionul a fost identificată

Avionul Airbus al Air France cu 228 de persoane la bord a dispărut de pe ecranele radarelor în Brazilia, luni la 06.00 GMT (09.00, ora României). Ipoteza "cea mai probabilă" este că avionul Air France "a fost lovit de fulger", potrivit lui François Brousse, director de comunicare al companiei franceze.

"Exista o zonă de turbulenţe tropicale puternice. Aparatele de acest gen sunt concepute să facă faţă acestor cirsumstanţe, dar probabil că a existat o acumulare de factori", declarase mai devreme ministrul francez al ecologiei şi energiei Jean-Louis Borloo.

Avionul A330 ar fi trebuit să aterizeze la 11.10 (12.10, ora României) pe aeroportul parizian Roissy şi are la bord 216 pasageri şi 12 membri ai echipajului.

Air France a anunţat într-un comunicat că la ora 02.14 GMT a fost trimis automat un mesaj, care anunţa o pană de circuit electric.

News Alert: Posibilă epavă a avionului, observată în Atlantic

La Stampa scrie că echipajul unui cargou sub pavilion francez a zărit posibile resturi ale avionulului plutind pe Oceanul Atlantic, în zona în care se presupune că s-a prăbuşit avionul Air France, dispărut ieri de pe radare.

Cargoul franţuzesc se afla în largul coastei Senegalului în momentul în care a zărit posibilele resturi. Ulterior, guvernul senegalez a confirmat că o epavă a fost găsită in acea zonă.

În aceeaşi zonă, un pilot al liniei aeriene braziliene Tam a spus că a văzut la ora accidentului lumini portocalii deasupra oceanului, ce se asemănau cu nişte rămăşiţe cuprinse de foc.

Avion disparut

Un avion al companiei Air France, cu 228 de persoane la bord ( 216 pasageri şi 12 membri ai echipajului), a dispărut de pe radar deasupra Oceanului Atlantic în timp ce efectua o cursă între Brazilia şi Franţa, scrie BBC. Un purtător de cuvânt al aeroportului parizian Charles de Gaulle a spus că turnul de control a pierdut contactul cu aparatul de zbor care decolase la Rio de Janeiro în această dimineaţă, adăugând că avionul trebuia să aterizeze la Paris în jurul orei 12.10 (ora României). Potrivit datelor furnizate de compania Air France, la bordul avionului se aflau: 80 de brazilieni, 73 de francezi, 18 germani, 9 italieni, 6 amenicani, 5 chinezi, 4 maghiari, 2 spanioli, 2 britanici, 2 marocani, 2 irlandezi, un austriac, un argentinian, un belgian, un islandez, un norvegian, un polonez, un român, un rus, un slovac, un turc, un filipinez şi un elveţian.

Purtătorul de cuvânt al Air France a transmis condoleanţe familiilor celor aflaţi la bordul avionului dispărut şi a declarat că la originea incidentului aviatic se află un fulger care a lovit aeronava.

1 iunie 2009

Sedinta Consiliului Local Barlad intrerupta!

Care credeti ca e adevaratul motiv al intreruperii sedintei?Sa fie lupta acerba pe care conducatorii nostri o duc pentru a arata "sentimentalismul" fata de orasul nostru?Sau se impart teritoriile?Cert e ca noi ne uitam la un circ ieftin...

Dinamo - FC Brasov 0 - 2

Dinamo a pierdut titlul in fata echipei Brasovului pregatite exemplar de selectionerul Razvan Lucescu pentru partida din Stefan cel Mare. Brasovenii au castigat cu 2-0 si le-au dat o lectie de fotbal dinamovistilor care nu au miscat in fata aparatorilor lui FC Brasov. Cu un sfert de ora inainte de finalul partidei, actionarii dinamovisti au parasit tribuna oficiala.

Maldarasanu si Roman au inscris golurile Brasovului, insa victoria a fost obtinuta de un joc colectiv marca Razvan Lucescu. In tabara "cainilor" nu a mers mai nimic, Rednic schimbandu-i la pauza pe Zicu si pe Malick cu Torje si Miranda. Cei doi au mai animat jocul pentru Dinamo la inceputul reprizei secunde, Danciulescu a ratat o ocazie incredibila, apoi a venit golul lui Roman care le-a turnat plumb in picioare dinamovistilor.

Dinamo ramane cu 65 de puncte cu o etapa inainte de final, in timp ce Unirea Urziceni, care a invins pe FC Timisoara (scor 2-1), a facut 69 de puncte si este matematic campioana Romaniei in sezonul 2008/2009.

"Baiatul lu' tata i-a dat o lectie de fotbal lui Mircea Rednic in acest meci. Rednic nu va uita toata viata lui umilinta primita de la baiatu' lu' tata. Tot vorbea de Belgia, atunci sa se duca in Belgia si sa ia si o parte dintre jucatori cu el. Daca nu pleaca, atunci sa se duca sef la echipa a doua. Nu poate mai mult. I-am spus si lui Cristi Borcea ca face cea mai mare greseala daca il aduce pe Rednic. Nimeni nu a creat astfel de conditii, le dadeam 2.000 de euro pentru fiecare punct. Toata vina apartine jucatorilor si antrenorilor. Trebuie sa curatam totul in staff, de la cap la coada, nu mai vreau nici masori, nici medici, nimic. Daca nu schimbam totul, eu renunt, am ce sa fac cu banii" - Vasile Turcu (OTV)

"Nu ma intereseaza ca e iures, s-a creat o foarte mare presiune inaintea meciului si nu am inteles de ce. Nu am facut jocurile nimanui, ne-am respectat meseria si am dat dovada de caracter. Sintem in lupta pentru Europa League pina la capat, chiar daca avem sanse foarte mici in acest moment. Am batut Dinamo de doua ori, i-am luat 4 puncte Urziceniului, dar cine e pe primul loc inseamna ca merita sa fie acolo" - Razvan Lucescu (GspTv).

Primele 8 pozitii din clasament cu o etapa inainte de finalul campionatului:
1. Unirea Urziceni 69 pct.
2. Dinamo 65 pct.
3. FC Timisoara* 61 pct.
4. CFR Cluj 59 pct.
5. U Craiova 56 pct.
6. Steaua 54 pct.
7. Rapid 54 pct.
8. FC Vaslui 54 pct.

*Echipa FC Timisoara a fost depunctata cu 6 puncte. Decizia TAS privind acordarea punctelor inapoi va fi luata pe 5 iunie.

In ultima etapa (Miercuri, 10 iunie) se vor juca:

Unirea Urziceni - Steaua Bucuresti
FC Brasov - FC Timisoara
FC Arges - Dinamo Bucuresti
Rapid - Poli Iasi
U Craiova - FC Vaslui